Numai un bărbat poate promova o ideologie apocaliptică. Numai un bărbat poate crede – din toate puterile – că vine Sfârșitul. Numai un bărbat poate inventa o fantasmă mesianică și numai un bărbat se poate crede Mesia! De ce? Pentru că, din perspectiva la care mă refer aici, mersul bărbatului prin viață este liniar, pe când al femeii este ciclic. Diferența este bine reflectată în modul în care fiecare își manifestă sexualitatea. Sexualitatea masculină are o natură progresivă, abruptă și explozivă, sexualitatea feminină funcționează prin alternanțe de văi și culmi.
Ce este timpul în concepția apocalipticilor? Este ceva care se îndreaptă liniar către un final implacabil, este o bulucire către linia de finish, este o accelerare progresivă către o explozie monumentală. Apocalipticul simte trecerea timpului la fel cum bărbatul simte stimularea sexuală: încordarea crește către maximul ei, tensiunea tinde către apogeu, finalul este inevitabil, deznodământul este pecetluit, este doar o ‘chestiune de timp’ până ce totul se va sfârși.
De multe ori m-am întrebat ce fel de nebunie poate pune stăpânire pe mintea unui om astfel încât să ajungă să creadă că trăiește ‘vremurile din urmă’ sau că este agentul unei mari transformări planetare, sau că este un ‘ales’ pe care un OZN îl va ascensiona în a 9-a dimensiune sau că predicția cuiva că un meteorit va izbi pământul se va împlini la o dată fixă ș.a.m.d. Ei bine, cred că am găsit răspunsul: nebunia la care mă refer este același gen de nebunie care-l cuprinde pe bărbat în secundele dinaintea ejaculării: simte că, foarte curând, totul se va termina, că nu mai poate face nimic pentru a stopa procesul. În momentul ce precede ejacularea, timpul se oprește pentru o fracțiune de secundă pentru a pregăti apocalipsa.
Similar cu orientarea preponderentă a așteptărilor bărbatului în timpul actului sexual (fie pe plăcerea dată de orgasm, fie pe părerea de rău că totul s-a sfârșit care va apărea după orgasm), apocalipsa bărbatului este ceva la care el se raportează cu nerăbdare sau cu teamă, este ceva pozitiv sau negativ. Ejacularea – deși poate însemna o nouă viață care va încolți și va crește în interiorul femeii, înseamnă ‘moarte’ (deci ‘sfârșit’) pentru bărbat.
Și la fel ca orice apocalipsă, climaxul bărbatului este ‘prorocit’ dinainte; de regulă, este ușor de ‘profețit’ că, într-un act sexual, bărbatul va ajunge la final și va ejacula, dar nu este la fel de ușor de anticipat dacă femeia va ajunge și ea la climax. Doar pentru bărbat orgasmul este sfârșitul, femeia ar mai putea continua. Și, evident, Natura (care este mai degrabă feminină decât masculină) va continua nestingherită cu ritmurile sale și își va vedea de treaba ei în pofida exploziilor apocaliptice ale bărbaților.
Și aș argumenta că aceasta este senzația pe care cele trei religii monoteiste ne-o induc la nivel de societate. Ea are la bază o viziune patriarhală, masculină, în care viața este o cursă contra-cronometru ale cărei ‘puncte non-retur’ sunt mereu depășite în goana obsesivă după Fata Morgana. Este viziunea care a animat profeții Vechiului Testament, care i-a motivat pe Isus și pe Ioan Botezătorul, care i-a animat pe primii creștini și pe primii musulmani, dar este și viziunea care a impregnat și a impulsionat întreaga istorie și care predomină actualmente și în societatea modernă. Este viziunea fundamentală care ne influențează profund felul în care ne trăim viața, aspirațiile noastre sociale, concepțiile filozofice și teologice. Este o perspectivă macho-centrică, complet neancorată la feminin, la natură, la ritmurile vieții. Este o obsesie nenaturală.
Doar bărbații ‘bubuie’ lucruri!
