Pentru a înțelege substratul crezului creștin trebuie să explicăm cum de s-a ajuns la ideea că Iisus s-a / a fost sacrificat pentru iertarea păcatelor omenirii și de unde provine ideea că Iisus ‘a luat păcatele’ lumii asupra sa.
Sărbătoarea cea mare a ispășirii
Să luăm următoarele pasaje din Levitic cap.16 în care, prin intermediul miticului Moise, Iahve îi cere marelui preot Aaron să realizeze următorul ritual:
Să ia de la adunarea copiilor lui Israel doi ţapi pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea-de-tot. Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui. Să ia cei doi ţapi şi să-i pună înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii. Aaron să arunce sorţii pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul şi un sorţ pentru Azazel. Aaron să ia ţapul care a ieşit la sorţi pentru Domnul şi să-l aducă jertfă de ispăşire. Iar ţapul care a ieşit la sorţi pentru Azazel să fie pus viu înaintea Domnului, ca să slujească pentru facerea ispăşirii, şi să i se dea drumul în pustie pentru Azazel.
Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui. Să înjunghie viţelul pentru jertfa lui de ispăşire. […] Să ia din sângele viţelului şi să stropească cu degetul pe partea dinainte a capacului ispăşirii spre răsărit; să stropească din sânge de şapte ori cu degetul lui înaintea capacului ispăşirii. Să înjunghie ţapul adus ca jertfă de ispăşire pentru popor şi să-i ducă sângele dincolo de perdeaua dinăuntru. Cu sângele acesta să facă întocmai cum a făcut cu sângele viţelului, să stropească cu el spre capacul ispăşirii şi înaintea capacului ispăşirii. Astfel, să facă ispăşire pentru Sfântul Locaş, pentru necurăţiile copiilor lui Israel şi pentru toate călcările de lege prin care au păcătuit ei. […]
Când va isprăvi de făcut ispăşirea pentru Sfântul Locaş, pentru cortul întâlnirii şi pentru altar, să aducă ţapul cel viu. Aaron să-şi pună amândouă mâinile pe capul ţapului celui viu şi să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel şi toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul ţapului, apoi să-l izgonească în pustie printr-un om care va avea însărcinarea aceasta. Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustie să-i dea drumul.
Aaron să intre în cortul întâlnirii; să-şi lepede veşmintele de in, pe care le îmbrăcase la intrarea în Sfântul Locaş, şi să le pună acolo. Să-şi spele trupul cu apă într-un loc sfânt şi să-şi ia din nou veşmintele. Apoi să iasă afară, să-şi aducă arderea-de-tot a lui şi arderea-de-tot a poporului şi să facă ispăşire pentru el şi pentru popor.
Yahweh îl atenționează apoi pe Moise:
Aceasta să vă fie o lege veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nici o lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru. Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi, ca să vă curăţiţi: veţi fi curăţiţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului. Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriţi sufletele. Aceasta să fie o lege veşnică.
Această zi – sărbătorită și acum (deși sub altă formă) de evrei este Yom Kippur / Iom Kipur. Acest ritual era realizat și în vremea lui Isus și a primilor creștini și mult timp după moartea lui isus. Practica rituală cea mai importantă este cea de oferire a țapului ispășitor prin sacrificarea căruia se credea că are loc fenomenul de ‘compensare’ a păcatelor comunității în fața zeului. Deci nu este vorba doar de păcatele individuale – pentru acelea fiecare își realiza separat jertfele sale personale – ci de păcatul întregii colectivități!
Loteria caprelor și loteria condamnaților
Dar ce legătură are acest ritual cu Isus? Păi legătura este cât se poate de evidentă și pe ea se bazează întreaga fundație a crezului creștin. Să luăm povestea – cel mai probabil inventată sau complet distorsionată a – judecății lui Isus de către Pilat așa cum este redată ea în Matei cap 27.
La fiecare praznic al Paştelor, guvernatorul avea obicei să slobozească norodului un întemniţat, pe care-l voiau ei. Pe atunci aveau un întemniţat vestit, numit Baraba. Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: „Pe care voiţi să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care Se numeşte Hristos?” Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui. Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui. Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare. Dregătorul a luat cuvântul şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc?” „Pe Baraba”, au răspuns ei. Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit”, i-au răspuns cu toţii. Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!” Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”
Paralela cu Yom Kippur este cât se poate de clară. Din moment ce au existat ‘vedenii’ cu Isus după moartea sa, înseamnă că el a înviat. Dacă a înviat, înseamnă că a meritat să fie înviat! Din moment ce a meritat să fie înviat, înseamnă că a fost divin, pur, nevinovat. Din moment ce a fost nevinovat, înseamnă că moartea sa a fost un sacrificiu cerut de Dumnezeu.
Țapul ‘neprihănit’, dedicat lui Dumnezeu (deci cel care preia păcatul asupra lui) este Isus. Țapul ‘vinovat’ (cel care, deși rămâne în viață, nu se poate izbăvi ca urmare a sacrificiului și va fi izgonit în pustiu, trimis la Azazel – probabil un străbunic de-al lui Satan) este aici Baraba și, prin extensie, întregul popor al lui Israel.
‘Spălarea pe mâini’ a lui Pilat oglindește spălarea și lepădarea veșmintelor de către Marele Preot. Prin răstingnirea sa, Iisus ‘compensează’ pentru păcatele tuturor și devine, simultan, atât ‘țapul ispășitor’, cât și ‘mielul neprihănit’. Propoziția ‘Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri’ este cât se poate de semnificativă și – fără îndoială – a stat la baza prăpădului realizat de creștini în rândul evreilor de-a lungul secolelor.
Un sacrificiu suficient pentru păcatele întregii lumi
Iom Kipur era / este o sărbătoare anuală. Pentru israeliți, efectele ‘pozitive’ ale acestui sacrificiu durau doar un an de zile. Dar creștinii, speculând asupra semnificației morții lui Isus, au venit să afirme că sacrificiul lui Isus te absolvă de păcate pe veșnicie (cu condiția să crezi, desigur, că însuși Dumnezeu a venit să moară pentru păcatele tale).
Și a intrat, o dată pentru totdeauna, în Sfinta Sfintelor nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. (Evrei 9-12).
căci este imposibil ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele (Evrei 10:4).
Altfel spus, Yahweh, zeul lui Isus care, în cartea sa sfântă, Torah (din care, așa cum spunea Isus, nici o literă nu trebuie schimbată) a dat o ‘lege veșnică’ despre felul în care păcatele colective trebuiesc ispășite, după secole întregi de răzgândiri și deliberări și-a dat seama că vrea altceva. Probabil că și-a adus aminte că, odată, mai demult, i-a cerut în joacă lui Avraam, patriarhul israeliților, să-și sacrifice propriu fiu pe altarul închinat lui (și că atunci s-a răzgândit). Acum însă realizează că i-ar plăcea să ia joaca în serios, lăsându-i pe urmașii lui Avraam să-i aducă ca ofrandă propriul său Fiu Celest (de care tot acum și-a adus aminte că există):
Hopa, ceva nu-i bine! Sângele milioanelor de animale sacrificate de-a lungul istoriei nu mă mai satisface. Este cu neputință – pentru mine – să-i mai iert pe oamenii ăștia la schimb cu sânge de boi și capre (și, în plus, ar mai trebui să mai fac economie la șeptelul global, că o grămadă de oameni încep să flămânzească). Vreau ceva mai drastic și permanent! Îl vreau pe fiu-meu, vreau sângele lui! Vreau cuie în încheieturile sale. Doar așa mai pot ierta!
Creștinii consideră că această paralelă între sângerosul ritual de Yom Kippur cerut de Yahweh israeliților și răstignirea lui Isus reflectă măreția, iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Mă tem însă că eu nu pot fi atât de îngăduitor! Ca să folosesc terminologia care place atât de mult preoților și ‘părinților’ noștri bisericești, această idee potrivit căreia Dumnezeu ar fi avut nevoie de sânge nevinovat pentru a putea ierta este profund ‘demonică’, ‘diavolească’, la fel cum practicile antice sacrificiale de ‘ispășire’ dedicate zeului lui Isus pot fi interpretate ca fiind de-a dreptul ‘satanice’ și aduc a acte de magie neagră! Ideea că un Dumnezeu iubitor ar fi avut nevoie de sângele lui Isus este o prelungire a ritualurilor ‘voodoo’ realizate de israeliți pentru a-și curăța conștiințele încărcate.
Faptul că ideea abominabilă a necesității sacrificiului sângeros a fost ‘reîncadrată’ de creștini ca un act de mare subtilitate teologică reflectă structura profund ‘păgână’ și aberantă a Creștinismului și arată cât de mult datorează acesta vechilor tradiții și ritualuri sacrificiale dedicate zeilor antici. Modul de adorare a acestui zeu antic preocupat – în atât de mare detaliu! – de felul în care trebuie realizat holocaustul țapilor, boilor și mieilor nu era foarte diferit de modul în care erau realizate riturile dedicate zeilor antici păgâni.
Întreaga religie creștină se bazează pe o reformulare a ideii din spatele ritualurilor sacrificiale dedicate însetatului-de-sânge zeu al israeliților, Yahweh – zeul lui Isus. Moartea lui Iisus a fost interpretată ca un sacrificiu universal prin care Dumnezeu (Tatăl / Yahweh) îl sacrifică pe Dumnezeu (Fiul / Isus) către Dumnezeu, credința în această semnificație este considerată noul legământ, iar credincioșii formează noul ‘popor ales’ de Dumnezeu.
Născut în Zodia Țapului
Și încă o corelație importantă care reflectă natura ‘păgână’ a creștinismului: Potrivit tradiției, Isus s-ar fi născut pe 25 Decembrie – deci în ‘zodia Țapului’ (Capricornul). Deși există o semnificație mai importantă a alegerii acestui moment ca dată a nașterii (iar țapul este un animal asociat, simbolic, și cu Satan), corelația zodiacală este profund legată de ideea țapului ispășitor. Capricornul mai era cunoscut și sub denumirea de Capra-Pește, deci există o parte terestră a sa, una ‘lumească’, ‘păcătoasă’ – corelată cu Satan sau Azazel, și o parte mistică, sacrificială – corelată cu Peștele (ICHTYS).
Pe de altă parte, Yom Kippur (sărbătoarea ‘compensării păcatelor’) se celebrează în zodia Balanței (zodia ‘compensării’ sau ‘echilibrării balanței’) prin opoziție cu zodia sacrificială a ‘Berbecului Arderii’ (în raport cu începutul căreia se alege momentul Paștelui – zi corelată cu sacrificiul mielului – și deci cu ‘sacrificiul’ lui Isus). Toată această simbolistică reflectă izvorul ‘păgân’, asiriano-babilonian, al întregii simbolistici corelate cu Paștele și cu sacrificarea țapului. Cotropiți de asirieni și, mai târziu, luați în sclavie de babilonieni, israeliții au preluat – inevitabil – puternica simbolistica astrală a acestora și au integrat-o în propria tradiție.
Creștinismul (la fel ca iudaismul) este o religie ‘păgână’ în toate sensurile.
