Am văzut în articolul Banalul final al Evangheliei după Marcu că, în Marcu, nimeni nu l-a văzut pe Iisus înviat (există doar promisiunea apariției lui Iisus în fața ucenicilor în Galilea). Vedem însă cum Matei dezvoltă în mod creativ banalul pasaj de final din Marcu și îi conferă o încărcătură de un dramatism aparte.
Iar întru târziul Sâmbetei,când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi iată, cutremur mare s’a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Și de frica lui s’au cutremurat străjerii şi s’au făcut ca nişte morţi. Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi: nu este aici, căci S’a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus; şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S’a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v’am spus”. Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare alergau să-i vestească pe ucenicii Lui. (Matei 28:1-8)
Femeile pleacă și, pe drum, sunt întâmpinate chiar de Iisus, care le îndeamnă și el să transmită ucenicilor să meargă în Galileea – locul în care îl vor putea vedea.
Dar știm din Marcu că cele două Marii nu au simțit nici un cutremur, nu au văzut nici un înger coborându-se din ceruri și prăvălind bolovanul de la ușă, nici străjeri ‘ce făceau ca morții’, ci doar ‘un tânăr‘ (care nu ședea deasupra pietrei, ci în interiorul mormântului). Piatra era deja răsturnată când au ajuns la mormânt. Ba mai mult, potrivit lui Marcu, femeile au plecat și ‘n-au spus la nimeni nimic, fiindcă se temeau‘.
În Luca, la fel ca în Marcu, cele două femei nu simt nici un cutremur și găsesc piatra de la intrare deja răsturnată. Ele intră în mormânt și nu găsesc pe nimeni acolo.
Şi a fost că în timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că li s-au arătat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?; nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie”. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. (Luca 24:4-9)
Deci în timp ce ele încercau să se dumirească (nu mai înainte!), doi bărbați li s-au ‘arătat’. Doi, nu unul; bărbați, nu îngeri (probabil că Luca avea în minte îngeri, dar tot ce a putut scrie a fost ‘bărbați’… în orice caz, doresc succes oricui încearcă să evalueze sexul îngerilor…).
În opoziție cu Marcu, femeile dau vestea învierii mai departe, dar – contrar lui Matei – ele nu-l ‘văd’ pe Iisus înviat (ori cel puțin Luca nu ne spune că l-ar fi văzut).
În Ioan 20:1,2, nu sunt două femei, este una singură: Maria Magdalena. Înainte de a da altora de veste, ea nu vede nici un înger, nici un tânăr, nici un bărbat, nimeni nu transmite mai departe vestea că Iisus a înviat. Maria aleargă direct la Petru să-i spună că mormântul este gol și că cineva a luat cadavrul de-acolo.
În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus.”
Abia mai târziu, Maria care stătea lângă mormânt și plângea, ‘se apleacă în mormânt’ și ‘vede’ doi îngeri, după care ‘vede’ pe cineva care pare a fi grădinarul cimitirului, dar pe care ulterior îl identifică cu Isus. Mai târziu, în Ioan, Iisus nu se va arăta ucenicilor în Galileea, așa cum a promis în Matei, ci chiar în Ierusalim.
Există un pasaj în Luca mi se pare extrem de semnificativ, pentru că sintetizează întregul eșafodaj fragil pe care întreaga poveste a învierii (și implicit Creștinismul) se sprijină. Doi ucenici mărturisesc unui individ pe care-l întâlnesc (și pe care nu-l recunosc deloc, dar care mai târziu se va revela acestora ca fiind Iisus) că niște femei de-ale lor (cele două Marii) i-au ‘pus în uimire’, povestindu-le că mormântul era gol și că ar fi văzut şi ‘o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu‘.
Toate aceste ‘arătări’ și ‘vedenii’ ce-i apar Mariei (și apoi celorlalți ucenici) dezvăluie fondul halucinatoriu al credinței despre înviere a adepților lui Iisus, iar contradicțiile și confuziile care apar în scena mormântului gol și în episoadelor ‘aparițiilor’ de după indică caracterul zvonistic al ideilor despre înviere. Toate aceste scene descrise în Evanghelii sunt parcă desprinse din filmele cu strigoi: fiecare persoană care are astfel de viziuni nu știe exact ce vede, nu știe cu ce sau cu cine anume seamănă ceea ce vede și nu știe ce să creadă, până la momentul când se convinge că e vorba de Isus. Iar felul în care sfârșitul Evangheliei lui Marcu a fost falsificat mă face să cred că multe dintre ‘vedeniile’ discipolilor – mai ales cele colective – nici măcar nu s-au petrecut – ele fie au făcut parte din zvonistica derivată din isteria inițială și exacerbată ulterior de-a lungul deceniilor, fie au fost inventate de scribi!
Întrega religie creștină se bazează pe ‘vedeniile’ unor femei înspăimântate și nedumerite și pe vedeniile – individuale sau colective – pe care alții le-au avut despre învierea lui Iisus. Maria Magdalena – și nu Isus sau Pavel – a pornit creștinătatea!
