Spălarea pe mâini a lui Pilat

În scena judecății lui Isus de către Pilat (Marcu 15:2), după ce acesta îl întreabă pe Iisus: ‘Ești tu Împăratul Iudeilor?’, Iisus răspunde ‘Da, sunt’ (‘Este așa cum spui’ sau – mai puțin asumat – ‘Tu o spui’, după altă traducere), iar apoi nu mai spune nimic (în alte locuri – vezi Luca cap. 23 – Iisus nu răspunde la nici o întrebare pe tot parcursul audierii, iar în Ioan cap. 18 recunoaște că este ‘Regele Iudeilor’, dar completează că regatul său nu este în această lume). Rezultă – din evanghelii – că acest stil laconic sau obscur a lui Iisus de a se apăra a fost suficient pentru a-l convinge pe Pilat că Iisus era nevinovat și că merita o șansă în fața mulțimii. Pilat este prezentat aici ca un om rezonabil și chiar conciliant.

Potrivit relatării din Evanghelia după Matei, Pilat se spală pe mâini, în fața mulțimii, declarându-se ‘nevinovat de sângele acestui om drept’ și aruncând vinovăția în spatele mulțimii (care se declară bucuros să o accepte): ‘Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri [să cadă]!”… iar în Evanghelia după Petru (apocrifă), Pilat nu doar că ‘își spală mâinile’, dar, mai târziu, chiar recunoaște divinitatea lui Iisus: ‘ Sunt nevinovat de vărsarea sângelui Fiului lui Dumnezeu’.

Mai departe, la insistența evreilor, Pilat îl trimite pe Iisus la moarte și ordonă ca deasupra lui Iisus, pe cruce, să fie plasată o pancartă inscripționată cu cuvintele ‘Iisus din Nazaret – Regele Iudeilor’ (ceea ce i-ar fi făcut pe preoți să se opună și să ceară ca semnul să indice că Iisus doar ar fi pretins că era Regele Iudeilor).

Dar adevărata față a lui Pilat a fost diferită de cea prezentată în Noul Testament. Pilat din Pont a fost unul dintre cei mai cruzi guvernatori din întregul Împeriu. Philo din Alexandria și, mai târziu, istoricul roman de origine evreiască Flavius Josephus (Iosif Flaviu) au descris modul brutal în care Pilat lovea în sensibilitățile evreilor. De fapt, în anul 37 EN, Pilat a fost înlocuit din funcția de prefect al Iudeei tocmai datorită caracterului și comportamentului său foarte sângeros și vicios. Philo afirma că Pilat ‘avea un caracter răzbunător și furios’, că era ‘inflexibil, o combinație de egocentrism și obstinație’ și că guvernarea sa în Iudeea a fost marcată de ‘corupția sa, de actele sale de insolență, de deposedarea [de averi a] altora, de obiceiul de a insulta oamenii, de cruzimea sa, de uciderea continuă de oameni nejudecați și necondamnați, de nesfârșita, gratuita și teribila sa lipsă de umanitate’. (Philo, Despre misiunea diplomatică la Caius – Cartea XXXVIII).

Într-o provincie cucerită de romani (și condusă de un prefect roman) a fi acuzat că te intitulai rege – și a recunoaște acest lucru (sau a nu afirma contrariul) – era ceva extrem de grav, iar în Iudeea, a răspândi zvonuri mesianice sau a te declara Mesia  – indiferent de semnificația pe care o dădeai acestui personaj – era suficient pentru a fi considerat o amenințare politică și suspect de cea mai înaltă trădare. Mai mult ca sigur că Pilat cunoștea semnificația aspirațiilor mesianice ale iudeilor și știa cât de periculoase sunt ele pentru romani.

Mă gândesc că dacă, cu adevărat, Pilat l-ar fi considerat pe Iisus nevinovat, atunci inscripția de pe cruce nu ar fi avut nici un rost. Această inscripție pare a fi o confirmare a faptului că, prin omorârea lui Isus, Pilat vroia să dea un exemplu în rândul evreilor, o atenționare pentru oricine ar mai fi încercat să promoveze mesianismul iudaic.

Probabil că Iisus a fost acuzat și că ar fi încercat să convingă oamenii să nu-și plătească taxele, ceea ce, în Imperiul Roman, era o acuză suficientă pentru a conduce la pedeapsa capitală (iar din Biblie rezultă că Iisus a reușit să convingă vameși / colectori de taxe – ca Levi (Matei) și poate și Zaheu – să-și abandoneze slujbele și să-l urmeze). Acest lucru nu l-ar fi făcut pe Pilat să arate clemență față de Isus.

În plus, din Noul Testament rezultă că Pilat nu știa nimic despre Iisus, ceea ce indică cât de necunoscut era Iisus, și cât de puțin impact a avut el – în timpul vieții – în rândul evreilor! Oricum, ideea că Pilat l-ar fi considerat pe Iisus un ‘om drept’ este abracadabrantă, dar dacă totuși a fost așa, poate ar trebui să ne întrebăm de ce Pilat, după ce, în marea sa ‘înțelepciune’ și ‘compasiune’, i-a ținut partea lui Iisus, a permis totuși soldaților să-l batjocorească atât de tare câteva minute mai târziu. Nu ar fi putut el să influențeze modul în care soldații romani urmau să-l trateze pe Iisus? Nu știa el cum se poartă soldații săi cu condamnații? Nu ar fi putut el să-i oblige pe soldați să manifeste decență?

Bun, dar să vedem de ce Pilat a fost descris ca nevinovat (sau chiar laș și temător), iar evreii sunt descriși ca vinovați de moartea lui Iisus? Răspunsul este destul de evident. Adepții lui Iisus – mai ales cei influențați de Pavel – au vrut să răspândească credința sectei creștine în lumea greco-romană. Ei și-au dat seama că nu au nici o șansă de a-i convinge pe conaționalii lor evrei de divinitatea lui Iisus și de interpretarea mesianică a vieții și morții acestuia, așa că au vrut să scoată secta lor în afara Iudaismului. Prin faptul că nu l-au recunoscut pe Mesia (și pe Dumnezeu) în profetul lor apocaliptic, creștinii au promovat ideea că evreii nu mai sunt demni să fie considerați ‘poporul ales’ al lui Dumnezeu și că poartă vinovăția prigonirii și uciderii Acestuia. Poporul evreu este pus în analogie cu țapul lui Azazel (deci al Diavolului) izgonit în pustietate, pe când Isus este asemănat cu țapul ispășitor sau cu mielul blând sacrificat pentru iertarea păcatelor. 

Dacă ar fi venit la Roma să spună ceva de genul: ‘iată, voi, romanii, ne-ați ucis liderul, dar acesta s-a dovedit a fi neprihănitul Fiu al lui Dumnezeu, care a înviat și, în curând, va veni din nou’, mesajul ar fi creat o contradicție cognitivă. A spune cuiva că, pentru a crede ceva (ce oricum este aproape imposibil de crezut), mai întâi trebuie să admită că a greșit, nu este cea mai bună cale de a-l convinge; primul lucru pe care un om îl face este să încerce să se apere de acuza care i se aduce și să opună astfel rezistență la noua idee.

Dar faptul că adepții lui Iisus au avansat ideea: ‘de fapt, prefectul vostru nu i-a găsit nici o vină, iar voi romanii nu sunteți responsabili de moartea lui Iisus; evreii sunt cei care nu l-au recunoscut și l-au dat la moarte’ a fost o mișcare strategică care i-a ajutat să-și avanseze ideile în interiorul lumii greco-romane.

O mână spală pe alta, și amândouă spală fața lucrurilor… În viziunea mea, scena ‘spălării mâinilor’ a fost modul în care creștinii au ‘reîncadrat’ și au ‘cosmetizat’ implicarea romanilor (în frunte cu Pilat) în scena condamnării și morții lui Iisus pentru a-și putea răspândi credința în Imperiul Roman. Cei care ‘s-au spălat pe mâini’ de adevărul cu privire la ceea ce s-a petrecut la procesul lui Isus au fost – mai mult ca sigur – chiar creștinii.