Urmăream zilele trecute un videoclip pe Youtube: trei femei se plângeau de superficialitatea bărbaților în relații, de faptul că aceștia sunt obsedați de nuditatea feminină și de pornografie, că sunt capabili să-și piardă capul pentru stripper-ițe de 18 ani în loc să aprecieze femeile pentru ceea ce ele sunt (asta prin contrast cu profunzimea femeilor care – spuneau ele – nu sunt atrase de aspecte atât de superficiale la bărbați).
Și sigur că, la prima vedere, acele femei au dreptate. Faptul că, spre deosebire de bărbații care obișnuiesc să-și clătească ochii în zecile de reviste cu femei goale, femeile nu prea se înghesuie să cumpere reviste cu bărbați dezbrăcați este suficient pentru a arăta faptul că mecanismul de trezire a interesului erotic al femeii este diferit. Dacă vorbim despre ceea ce ne atrage la prima vedere la sexul opus, evident, ambele sexe sunt atrase de frumusețea și simetria trăsăturilor, de proporția trupului. Cu toate acestea, deși bărbații sunt înnebuniți după goliciunea sexului opus, nu același lucru îl putem afirma despre femei. Dacă pentru bărbat, vederea trupului gol al unei femei este cel mai bun afrodiziac din câte există, pentru o femeie vederea ‘la rece’ a trupului gol al unui bărbat nu este decât rareori suficientă pentru a-i trezi dorința.
Faptul că femeile nu par a valoriza prea mult trupurile bărbaților goi este considerat – popular – o dovadă a profunzimii naturii feminine, prin contrast cu superficialitatea bărbaților, cu toate că – de regulă – chiar opusul acestei convingeri este adevărat. Și există un motiv pentru asta. Spre deosebire de sexualitatea bărbatului, cea a femeii nu este mânată de un elan spontan, ci este adesea filtrată de un ‘calcul’ complicat. Femeile – ființe mai reci și cerebrale – nu se aprind atât de repede ca bărbații. Pentru a-și aprinde și ele focul dorinței, ele fac un ‘reality-check’ de altă natură… și puține lucruri aprind mai tare imaginația sexuală a unei femei ca vederea unui bărbat foarte bine îmbrăcat (dacă bărbatul este și frumos, masculin, cu atât mai bine). Deși, în pat, femeia se va alege până la urmă tot cu un bărbat despuiat, ea are nevoie să ghicească ce altceva mai are de câștigat din asta. Hainele și accesoriile bărbatului, împopoțonarea lui socială, sunt – pentru ea – indiciile unor posibilități legate de statutul social, cariera și posibilitățile materiale ale acestuia care, eventual, s-ar putea reflecta mai târziu și în viața ei, în vreme ce, de regulă, bărbații nu pun mare preț pe așa ceva. Lasă-l pe un bărbat lângă o femeie dezbrăcată (fie ea și una mai puțin atrăgătoare) și, mai mult ca sigur, el nu va dori să afle mai întâi dacă nu cumva ea este director regional la o companie multinațională sau muncitoare la strung… Paradoxal, deși femeile sunt cele care cheltuie averi întregi pe îmbrăcăminte și accesorii, ele sunt cele care evaluează bărbații în funcție de cât de bine sunt îmbrăcați (în vreme ce bărbații le doresc cât mai dezbrăcate…).
Femeia încearcă mai întâi să ghicească ce există în afara costumului pentru a-și da voie să fantazeze cu privire la ceea ce se află dedesubt. Iar acest ‘în afară’ se referă la ‘potența’ socială a bărbatului. Întreaga fantezie pe care femeia începe să o brodeze la vederea unui bărbat cu un display atrăgător nu este altceva decât această anticipare a beneficiilor ulterioare (materiale, ‘maternale’, de imagine sau de stimă-de-sine etc). Faptul că femeile nu reacționează spontan la vederea unor bărbați care le atrag duce în eroare pe toată lumea și generează convingerea că femeile nu sunt aproape deloc vizuale, că simțirea lor pleacă de la ceva mai profund.
Ei bine, femeile sunt la fel de vizuale ca bărbații (și evaluează – din punct de vedere estetic – sexul opus după standarde mult mai ridicate decât o fac bărbații), doar că ele ‘întârzie’ reacția din cauza calculelor pe care le fac în încercarea ei de a ghici statutul bărbaților cu care au de-a face. Femeia își pune sexualitatea într-o ecuație complexă, iar simțirea ei cu privire la valoarea bărbatului este ‘necunoscuta’ ecuației pe care femeia o calculează în sinea ei. Femeia nu vrea să fie dorită / iubită de un oarecare, ci de un bărbat care are o valoare socială mare și, pentru ea, vederea bărbatului gol, ‘despuiat’ de semnele care sugerează această valoare nu-i trezește decât rareori interesul sexual.
Pe un nivel mai profund, acesta este – cred eu – unul dintre motivele pentru care atât de multe femei ajung rareori la orgasm (iar dacă și când ajung, au doar un orgasm superficial, clitoridian, și nu unul profund, vaginal sau uterin). Toate ‘calculele’ romantice făcute în trecutul lor (și transferate, întipărite și consolidate apoi, de-a lungul timpului, la nivel inconștient în impresii și ‘ancore’, tipare de reacție) corelate cu această căutare de indicii și semne care să le vorbească despre beneficiile pe care le pot obține, generează un amalgam de emoții conflictuale care le condiționează reacțiile sexuale. Datorită naturii sale cerebrale, femeia își blochează procesele naturale și nu poate primi în ea bărbatul fără rețineri. Dacă realitatea nu se potrivește cu fantezia, dacă nu este călărită de bărbatul fanteziilor sale (și, evident, cu ritmul potrivit, la momentul și locul adecvate și cu toate asigurările și promisiunile de care are nevoie), femeia găsește destul de rar drumul către plăcere.
De regulă bărbații sunt acuzați că sunt egoiști și nu țin seama de plăcerea femeii, dar asta se petrece doar în aparență. Mă gândesc că, în adâncul său, chiar și un violator psihopat și-ar dori să poată satisface femeia cu care face sex (iar pornirea sa criminală provine – în mare parte – din frustrarea și mânia sa că nu este dorit sau lăsat să încerce asta). Femeia însă – neavând mai nimic de făcut pentru a satisface bărbatul – este fundamental narcisistă în abordarea sexualității. Dincolo de aparențe, sexualitatea feminină este auto-reflexivă și nu are la bază o intenție atât de generoasă ca cea care motivează sexualitatea masculină. Puține femei iubesc bărbații pentru ceea ce sunt; de regulă, femeile se îndrăgostesc doar de ceea ce bărbații reprezintă la nivel social (și tot cu acea ‘reprezentare’ fac sex…) Neîntâmplător, potrivit cercetărilor – și contrar opiniei generale – femeile sunt cele care se plictisesc cel mai repede de partener și devin neinteresate sexual de acesta; ele încep să-și dorească altceva după ce fantezia lor se lovește de realitatea lui.
Masculinul vrea să pătrundă realitatea (natura feminină), să o descopere, să o dezbrace de aparențele inutile, să ajungă la esența acesteia, în vreme ce femininul tinde să (își) oculteze realitatea, să țeasă o iluzie în jurul acesteia, să o îmbrace în aparențe, să speculeze asupra ei, să o ‘romanțeze’. Bărbatul – superficialul egoist care se excită la simpla vedere a goliciunii femeii este cel cu adevărat profund, pentru că, dincolo de pofta lui trupească, dorește să dea la o parte neesențialul și să pătrundă direct în profunzimea naturii feminine. Femeia – ființa complexă, profundă și simțitoare care nu i-a bărbatul doar pentru trupul său, nu-l ia nici pentru sufletul său, ci dorește în primul rând să se înconjoare de aspectele superficiale ale vieții acestuia (și ale vieții, în general).
Pentru o femeie realitatea trebuie să fie frumos înveșmântată pentru a o putea accepta. Cheia întregii manifestări se află criptată aici, în această realitate fundamentală: masculinul vrea să dezbrace viața de adaosuri, văluri și măști, în timp ce femininul vrea să adauge văl după văl, mască după mască, pentru a putea proiecta și duce mai departe mirajul vieții. A da la o parte vălurile, înseamnă a căuta spiritualul; a adăuga voaluri, a valoriza hainele sociale iluzorii înseamnă a consolida materialul. În esență, visul masculinului este unul transcendent, spiritual; visul femininului este unul lumesc, material, cu toate că aparențele par a sugera contrariul.
